Prima dimineață în Sri Lanka. Pleoapele îmi sunt umflate de la somnul chinuit de schimbarea fusului orar. Am aplicat pe fugă o cremă cu colagen, achiziționată în premieră absolută tocmai când mă pregăteam să împlinesc 42 de ani, considerând că a venit momentul în viață când tot omu’ are nevoie de colagen. Tocmai am fost întreruptă de un atac perfid, piciorul drept fiindu-mi invadat de furnici. Domnul drăguț de la hotel a sărit să mă salveze și m-a mutat la o altă masă. Zâmbesc cu o relaxare forțată, nu vreau să creadă că sunt clasica vestică aterizată pe aici cu ifose urbane.
Îmi ciulesc urechile. Sunetele îmi spun categoric că nu mă aflu în Europa. Păsările sunt diferite și multe. Ciripesc tropical în acorduri de junglă. Pe fundal lovește marea cu autoritate de toboșar. Deasupra capului meu se învârte un ventilator și deasupra ventilatorului tocmai a trecut un avion. Suntem la vreo 15 km de aeroport, în Negombo. Am ales să ne prăbușim aici după călătoria lungă pentru a ne acomoda noului ritm.
Am zburat cu escală de data aceasta, zborul direct spre Thailanda de anul trecut nu ne-a adus niciun beneficiu doar ne-a golit buzunarele, nimeni nu a dormit. Înțelegerea cu pitica a fost simplă: în avionul Amsterdam – Abu Dhabi e liber la filme și jocuri, apoi începe somnul. Și chiar așa a fost: am ajuns la poarta de îmbarcare în Abu Dhabi, am numărat până la zece și micuța a căzut lată. Cu sincope a dormit până în Colombo, capitala Sri Lankăi.
Ieri (după-masă după ora locală, foarte de dimineață după ora tărâmului lăsat în urmă), când am scos capul din avion, primul lucru care m-a lovit a fost un val de căldură. Am zâmbit satisfăcută. La asta am visat: să evadez din iarnă olandeză lungă, vântoasă și ploioasă. Și nici măcar nu e vreo caniculă aici în Negombo. Suntem la mare, iar aseară chiar ne-a făcut curte o furtună. Însă nu s-a materializat. Apoi, în taxi, retina mi-a fost invadată de palmieri. Volanul e pe dreapta aici, iar eu m-am proțăpit rapid pe locul din stânga în dubița neagră. Avidă să nu pierd nimic, să înghit totul din primele minute, pe nerăsuflate. Palmieri, scutere și vechile mele prietene, tuk-tuk-urile. Șoferul e tăcut, serios și claxonează întruna. Cu măgăoaia lui e regele șoselelor. Depășește razant orice mijloc de transport care îi apare în cale. Mă bucur că am făcut pe vestica și mi-am pus centura de siguranță.
Aia mică e fericită. Deși nu are companie anul ăsta, aia mare a început liceul și are alte vacanțe, e zâmbăreață și încântată. S-a bălăcit în piscina minusculă, a savurat un suc natural de mango cu gheață și a citit în frumoasa și exotica grădină a pensiunii. Jur că veverițele aici seamănă cu șopârlele: sunt mici, alungite și parcă au un colorit de iguană pe spate. Sau cel puțin asta cred că am văzut eu în palmierul de lângă piscină.
Am fugit să vedem marea. Agitată, extrem de caldă, cu valuri și curenți puternici. Crabi fugeau disperați din calea ei. Ne-am amuzat. Plaja era complet pustie, arătând mai mult a teren viran decât a sălbăticie. Cu nisip crem, maro deschis și negru.
Domnul de la recepție ne-a sugerat pentru cină o cocioabă cu street food la 100 de metri de pensiunea noastră, Ziegler Cottage. Se pare că suntem într-un sat de lângă Negombo. Nu ne-am înțeles cu doamna care vindea așa că i-am spus să ne aducă ce vrea ea. Cred că am mâncat roti, un soi de lipie pe care am umplut-o cu dhal, hoppers, niște clătite făcute din făină de orez cu lapte de cocos, și alte feluri de mâncare pe care nu le-am identificat. Totul ne-a costat 3 euro. Nu, nu de persoană, ci cu totul. Plus bacșiș.
Planul era să luăm apoi un tuk-tuk până în oraș, însă pitica era albă la față și îi cădea capul în clătite. S-a dovedit alarmă falsă: s-a chinuit de la 8 seara până la 1 noaptea să adoarmă. În acest interval a trecut de la stări de frică la unele acute de singurătate, reușind să distrugă cearceaful bine ancorat pe salteaua tare. De câte ori ațipeam, mă trezeam cu un corp mic lipit de mine și cu ursulețul Teddy care mă gâdila pe obraji. Însă unii sunt imuni la jet lag, omu’ a sforăit liniștit toată noaptea. Și, după cunoștințele mele, încă mai sforăie la ora la care eu aștern primele impresii sri lankeze la terasa pensiunii.
huliganii 