Jurnal de călător pe cărări thailandeze – Ziua 14 și Ziua 15


1-2.03.2019 – Întoarcerea în Bangkok

E sâmbătă seara, Khaosan Road a înnebunit de tot. În jurul meu aud crâmpeie din cel puțin trei concerte live. Hotelul a fost invadat de un grup uriaș de evrei, pe ăștia nu i-am mai întâlnit prin călătoriile mele, or fi precum chinezii că au tăbărât toți pe mine în lift? Apropo de chinezi, ieri pe lungul drum de întoarcere din Koh Lipe în Bangkok, m-am ciocnit de câteva ori de ei: o chinezoaica tinerică își făcea filmulețe dansând pe culoarul avionului, stewardeza a încercat în zadar să o convingă să se așeze, ea râdea cu prietena ei și își unduia întruna șoldurile. Apoi, nonșalanța cu care se scufundă în video calluri oriunde s-ar afla și pe oricine ar deranja. M-am gândit bine și concluzia studiului meu este că regulile noastre sociale nu se potrivesc lumii lor, la ei acasă ieșirile acestea, cum le percepem noi, pe ei nu îi deranjează, au pur și simplu alte norme după care se ghidează în viața de zi cu zi.

Cum puteam să îmi iau la revedere de la Thailanda decât printr-un ollie masaj, urmat de o plimbare agale pe strada lungă și agitată plină de street food cu mirosurile îmbătătoare și uneori stridente? Dar înainte de asta am trăit una din cele mai frumoase experiențe de până acum: Bangkok pe bicicletă, un tur de cinci ore organizat de Co van Kessel Bangkok Tours, cine altcineva decât un olandez care face o treabă genială și miros eu că are super succes. A fost într-adevăr una din cele mai scumpe escapade thailandeze, dar merită. Cu vârf și îndesat!

În grup, patru olandezi, doi danezi și noi. Hidratați bine, pornim din River City, aflat în zona zgârie norilor, și dăm o tură prin China Town. Nu vă gândiți acum că Bangkok are piste de bicicletă! Tot pedalatul se făcea pe trotuar, printre tarabe și, când era nevoie, una din ghide se arunca cu șapca în mână în mijlocul străzii, mașinile, tuk-tukurile și scuterele înghețau câteva secunde până treceam toți. Am traversat apoi cu ferryboatul pe partea mai ieftină a râului, cea des inundată, unde cică plătești cam 60 de euro pentru 20 m2, în timp ce pe partea cealaltă, pentru aceeași suprafață, chiria ar fi 200 de euro. Sumele mi s-au părut astronomice și mi-au întrecut cu mult așteptările.

Am vizitat un templu în care se află cel mai mare Buddha din Bangkok și, pentru că avea cine să ne explice, am înțeles în sfârșit ce e cu bețele de lemn pe care le tot scutură lumea prin temple. Bețigașele sunt numerotate și frumos colorate. Cam o dată pe an (să nu-ți forțezi norocul) vii în templu, începi să scuturi bine bețele până pică unul și, în funcție de număr, te duci și își iei o fișă pe care îți scrie de bine sau de rău. Dacă e de rău, nu te superi, dar lași răvașul la locul lui, însemnând că lași răul în urmă, pleci cu el doar dacă e de bine. Am purces și eu la scuturat și mi-a ieșit că trebuie să am răbdare în viață, că sunt sănătoasă și că voi pierde bani. Eu am zis că e de bine și am plecat cu răvașul în rucsac.

Am ajuns din nou la râu, toate bicicletele au fost urcate într-o barcă de-aia tipică, lungă și frumos împodobită, și ne-am plimbat pe canale vreo juma de oră. Acum pare ridicol că am făcut la începutul vacanței turul cu barca, dar noi de unde să știm? Barca ne-a purtat prin zone diferite, am avut ocazia să vedem și cartiere de locuințe decente, nu doar dărăpănăturile deja cunoscute. După ce am debarcat, a început biciclitul hardcore. Kilometrii întregi am mers pe o bandă de ciment lată cam de douăzeci de centimetri care șerpuia indiferentă printre câmpuri de banane, bălării și alte culturi pe care nu le-am recunoscut. Poteca vira mereu brusc la 90 de grade și, dacă nu stăpâneai tehnica biciclitului bine, era cam greu să te ții călare. Doamna daneză care pedala chiar în fața mea s-a scurs în bălării sub ochii mei, iar aia mică a uitat să frâneze la o pantă abruptă și a fost foarte aproape să plonjeze în canal.

Aceeași bandă mititică a continuat apoi printre locuințele oamenilor. Am călcat șlapi, am salutat de zor copii și bătrânici simpatice, toată lumea zâmbea și ne făcea loc. A, am uitat să precizez că pe bârna asta de drum, venea din când în când din sens opus câte un scuter care ne aștepta cuminte să trecem cu toții. Eram leșinați de căldură și de foame când ghida ne-a anunțat că urmează gustarea. Gustare? Ha ha, ospăț ca la noi la nuntă. Pe un ponton terasă care semăna cu toate dărăpănăturile văzute pe malul râului, un cuplu vârstnic deținea un restaurant. Cred că ne-au servit aproximativ opt feluri de mâncare plus desert. Surpriza maximă a fost când doamna a început să ne vorbească în olandeză. Mă rog, știa câteva cuvinte și expresii, dar a fost grozavă.

În tuk-tukul care ne-a adus înapoi la hotel, am făcut consiliu de familie și fetele au declarat că Thailanda e cool, iar oamenii de aici sunt cei mai drăguți oameni din univers. Subscriu, semnez și parafez. Mi-e un pic dor de casă, dar mi se rupe inima că plec. Las căldura serii să îmi mai mângâie o dată brațele și mica boare de vânt să îmi treacă ușor prin păr. Inspir adânc și iau cu mine toate mirosurile de mâncare, fructe exotice și canal. Rămâi cu bine Asia și nu te schimba, te rog, nu te vesticiza, vreau să te regăsesc frumoasă și bună când mă voi reîntoarce!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s