Jurnal de călător pe cărări thailandeze – A doua zi


17.02.2019 – Bangkok pe apă

Cum ne-am dezmeticit și am băgat ceva frugal la maț, l-am sunat pe tânărul localnic întreprinzător pentru turul cu barca. Bucuros nevoie mare pentru că nu l-am uitat, a aterizat cu tuk-tukul în fața hotelului în 10 minute. Cu engleza lui thailandeză din care eu nu pricep nimic și asta pentru că stau foarte prost cu urechile când vine vorba de limbi străine, ne-a explicat că azi ne duce la altă barcă. Surpriză sau nu, acolo am constatat că prețul crescuse, dospise ca aluatul de cozonac peste noapte. I-am spus că e prea scump și am dat semne evidente că ne vom căra, așa că prețul s-a contractat iarăși la valoarea inițială precum elasticul. Nu știu și nu voi ști vreodată daca negocierea asta ne-a cauzat, dar vă jur că am primit cea mai urâtă și mai răblegită barcă de pe râul Chao Phraya.

Înfruntând ciudatele valuri pentru un râu, am pornit spre piața plutitoare. Curând, de o parte și de alta a râului, au apărut locuințele, pe toate pontoanele și în peudo-grădinile văzute, era o amestecătură de oale și vechituri cam cum avea bunica în șopru. Viața oamenilor se desfășoară afară, printre această nebunie care sigur pentru ei are o logică bine definită. Și totuși nimic nu m-a mirat prea tare, a fost exact cum îmi imaginasem. M-am născut și am trăit în România, deci niscaiva haos, clădiri în paragină, sărăcie, mizerie, nu mă uimește. O dată ajunși la piața plutitoare, am avut timp liber jumătate de oră, timp în care am colindat printre tarabe și am cumpărat niște dulciuri, ceva tăieței caramelizați și niște mini-clătite cu umplutură misterioasă. Au aterizat aproape toate la mine în burtă, fetele nefiind impresionate de gust, iar omu’ meu s-a dat vestic, pretextând un stomac sensibil și un pic virusat.

Barca ne-a mai purtat agale pe canalele adiacente, printre temple și gospodării, până ne-a debarcat la frumosul templu Wat Arun. Acolo mi-am închiriat un șal pentru a-mi ascunde umerii prea goi (nimic nou pentru mine, dacă te duci la mănăstirile din Bucovina, întâlnești aceleași restricții) și am intrat în primul meu templu budhist. Fetele au stat la coadă pentru binecuvântare și au primit pe mâna stângă o brățară făcută dintr-o ață galbenă. Toată lumea lăsa călugărului bani, noi ne-am dat loviți și am pretins că nu suntem cu ele. Cu aceeași figură zen de la început până la sfârșit, călugărul se oprea din cele sfinte când vasul cu bani dădea pe-afară, scotea o pungă de plastic de supermarket și vărsa conținutul, complet detașat de cele lumești, dar îndeplinindu-le cu precizie de casier de bancă.

Senzația mea a fost că dintre toate religiile pământului sau, mă rog, dintre cele cu care eu am interacționat până acum, budhismul rămâne cea mai simpatică, simplă și neinvazivă. Văzând fața fetelor care se transformaseră din nou în găini leșinate, am înțeles că numai piscina hotelului le mai poate salva. Am traversat cu un soi de ferry până la Palatul Regal, unde prietenele mele tuk-tukurile se transformaseră brusc în taxiurile de la aeroportul din București sau de la Gara de Nord și practicau prețuri pentru vestici fraieri. Omu’ meu mi-a recunoscut în sfârșit calitățile de negociator balcanico-mioritic și m-a lăsat să aranjez tuk-tukul. Nu m-am lăsat până nu am obținut prețul dorit, la jumătate din ce cereau inițial, doar fraier e ăla care dă, nu ăla care cere. Cui îi e rușine că s-a născut român îi recomand să călătorească prin Asia și îi garantez o împăcare spirituală cu moștenirea genetică.

Scăpată de partea familiei care poate să călătorească până la capătul lumii că tot piscina e cea mai cool treabă de pe pământ, mi-am zis: ”e timpul pentru un masaj” și am pornit pe strada zgomotoasă de lângă hotel în căutarea unui loc intim deoarece îmi doream un masaj în curu’ gol (sau ceva asemănător) și nu pe stradă sau în vitrină. Am găsit în 3 minute, iar, în timp ce așteptam, am început să visez la momentul în care fata va deveni majoră și eu mă voi căra categoric în Thailanda, țara fără programări și prețuri prohibitive, cu servicii pe gustul meu, cu o viață simplă cum îmi place mie în care poți trăi liniștit fără asigurări de viață, pensii private, case mari și moderne și alte acareturi asemănătoare. Iar clima, vai de mine, mi se zburlește părul în cap numai când mă gândesc la Olanda și la griul ei care acum pare cumva etern.

În semn de respect și neștiind exact care sunt obiceiurile locale, mi-am lăsat chiloții pe mine, gest care a stîrnit zic eu admirația doamnei care m-a masat. După ce m-am întins pe burtă, m-am trezit cu o palmă peste cur și cu remarca ”sexy lady” ceea ce mă face să cred că a fost impresionată de dantela chiloților mei. La un moment dat s-a urcat pe mine și a procedat la îndreptarea coloanei, așa că, dacă mă veți întâlni în curând, să nu credeți că m-am făcut brusc vreo mândră, e doar rezultatul unei sesiuni de judo-masaj thailandez.

O porție de tăieței și o bere Chang a încheiat ziua, dar, deși credeam că în sfârșit voi dormi o noapte întreagă, am stat până la ora 1 pe internet, citind despre istoria Thailandei. Știam că mă voi simți bine în Asia, dar realitatea bate imaginația, mă simt pur și simplu ACASĂ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s