Jurnal de călător pe cărări thailandeze – Prima zi


16.02.2019 – Bangkok într-o doară

Mai întâi, înapoi un pic în avion. Ce minune Science Fiction mi s-a părut aeronava, cu 4 rânduri de scaune în plus față de tot ce am experimentat eu până atunci în viața reală! Ăștia care ați tot călătorit pe alte continente o să râdeți și cu fundu’ de mine, dar eu nu mă ascund, m-am minunat bine. Senzația este comparabilă cu sfârșitul de toamnă 1999 când cugireanca proaspăt absolventă de Sociologie (pfiu, cum nu mi-a folosit la nimic facultatea asta) și proaspăt câștigătoare de job de marcă, pe vremea aia, adică operator call center Connex (actualul Vodafone), a pășit în extaz în clădirea de birouri din Avrig, Obor. Tulai mamă ce marmură, ce budă, ce lifturi!

După ce am rezolvat încurcătura cu cazarea (așa îți trăbă Cătălino când îți alegi om mai bătrân) că de omu’ rezervase cameră pentru 16 martie și după ce am reușit să sculăm din leșin post-vizionare filme o noapte întreagă copilul cel mic, plecăm agale pe străzi. Destinația: fără, doar suntem toți zombii. Aia mică cel puțin trăbă legată cu sfoara că o ia tot în alte direcții. Dar doamne ferește să insinuezi cumva că e obosită, o ia personal și țipă ciudoasă. Primul lucru de care ne ciocnim, mă rog al doilea, că primu’ e valul de căldură (care nici nu se compară cu un iulie fierbinte în București) sunt tuk-tukurile. Cât de fain stau așezate și te îmbie la un tur! Nu umblăm 20 de metri că ne și înfigem la o terasă. Plină de statui cu Budha și cu cele 100 de cabluri atârnând deasupra capului (cred că e meserie bănoasă să fii depanator cabluri, să știi la ce folosește fiecare, de unde vine și încotro se duce), kitschoasă, dar drăguță, nu foarte curată, dar nici jegoasă, mâncare decentă, fetele super drăguțe, ca peste tot de altfel.

Continuăm plimbarea, intenționând de data aceasta să ajungem la Palatul Regal. Tarabe, tarabe, tarabe, șezlonguri pentru masaj, terase, terase, terase și tuk-tukuri. Printre nebunia asta, dacă te ostenești să îți ridici privirea înspre cer, dai de niște copaci parcă trasmutați din junglă, imenși, luxurianți, frumoși. Când să traversăm ultima intersecție spre palat, profită de un aparent moment de încurcătură și intră în joc tânărul întreprinzător local. Pretinzând că 1. Vrea să ne ajute să ne orientăm, 2. Vrea să știe de unde venim, ne vinde repede un tur simpatic cu barca. Preiau ștacheta (totuși sunt mai la curent cu aceste tehnici decât olandezul meu la care nu merge decât cu chitanță) și, zic, hai să încercăm o negociere, deși nu aveam niciun chef, dar să nu îmi zic dup-aia că am fost fraieră. Nu lasă la preț, dar nu mă interesează și, zic, hai să facem turul că fetele umblă pe lângă noi ca niște găini leșinate. Excursia se amână pe mâine că omu’ meu, mai în etate așa cum vă spuneam și olandez din patria pos-urilor, nu are cash la el.

Dar ne-a plimbat localnicul cu tuk tuk-ul pe care îl declar experiența zilei. Ne-am întors la hotel că astea mici nu știu decât de piscină și n-avem nervi acum să le educăm. Apropo, m-a pus pe gânduri al doilea film vizionat în avion, The Kindergarten Teacher, are dreptate femeia din film, copiii din ziua de azi și-au cam pierdut curiozitatea și plăcerea de a reflecta, imediat caută facilul, comodul: piscină, telefon, tablete…

Nu cred să existe oraș mare care să nu sufere o metamorfozare înspre frumos și mister o dată cu înserarea. Troșcoletele încărcate cu mâncare care în timpul zilei arătau de la îndoielnic în sus s-au îndesit și au devenit brusc apetisante. În jurul fiecărei tigăi se învârte o întreagă familie, copiii se jucau, adulții învârteau tăieței sau tăiau legume, rezultatul era delicios. Încă nu am încercat insectele, mai meditez un pic la treaba asta.

Fetele dădeau semne că vor cădea în curând cu capul în tăieței așa că am declarat că facem un tur cu tuk tukul și apoi la nani toată lumea. Cea mare însă a trebuit parcată în cameră, căzuse în transă. Din nenumăratele tuk tukuri alegem unul cu roz și luminițe, parcă aterizat din Las Vegas, negociem scurt un tur de o oră și pornim cu viteză de roler coaster pe străzile aglomerate și zgomotoase. Nici acum nu înțeleg cum am ajuns întregi înapoi în cameră, după un slalom sinucigaș la turație maximă care ne-a dus la Palatul Regal, unul din temple, Wat  Saket (un templu cocoțat pe un deal), China Town, piața de legume și fructe. În tot acest timp, muzica a urlat la maxim din smart phone-ul șoferului, un soi de band country thailandez care spre final o dăduse rău înspre Gangnam Style. Am râs în hohote tot drumul, în timp ce neuronii mi se topeau încet, iar instinctul de supraviețuire îmi șoptea că până aici mi-a fost, dacă nu ne bușim cu prima mașină, ne facem praf cu următoarea.

Nu m-am lăsat adormită fără să o văd pe Simonica pierzând finala de la Doha și nu am fost singura, aia mică, deși în pre-comă de oboseală, umbla brambura prin cameră. A căzut lată abia la ora locală 1. Somn ușor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s