Festivalul „Zilele Românești”, o oază românească în apropierea Amsterdamului – ultima zi


Iată-mă ajunsă și în ultima zi de festival! Sănătoasă, întreagă, deși cumva spartă în mici piese de puzzle pe care am reușit ulterior să le pun laolaltă, alcătuind poza festivalului, așa cum, desigur, s-a văzut prin lentila mea (aici prima și a doua zi).

După micul dejun, oaspeții s-au îmbarcat cu mic și mare pentru a face ce au făcut și fac olandezii cel mai bine, să navigheze pe apele bine îndiguite, de data aceasta cele din zona De Rijp. Înlănțuită de niscaiva treburi administrative, nu am participat, însă am fost martoră virtual, urmărind transmisiunile live de pe Facebook. Cât de mare dreptate avea Loredana când îmi povestea cu entuziasm despre aceste locuri! Pe Loredana Tripp, sufletul românesc al hotelului De Rijper Eilanden, am cunoscut-o la o petrecere a fundației, m-a vrăjit cu prezența ei caldă din primul moment și vrăjită am rămas până în ziua de azi. O să mă mustreze, duios, că m-am apucat să pomenesc numele ei, dar nu pot să termin poveștile despre festival fără măcar să aștern două vorbe despre ea. Oriunde mă plimbam cu privirea, o întâlneam, asigurându-se discret că toate funcționează în parametrii optimi, vorbind calmă cu fiecare, zâmbind, participând chiar la activități atunci când găsea un mic răgaz, bucurându-se și aplaudând fericită. O minune de om!

În timp ce adulții participau la workshopuri, copiii coseau pe etamină semne de carte sau construiau coșulețe din lut în cadrul atelierelor Școlii Românești Amsterdam. La workshopul „Prima ta afacere în Olanda”, mărturisesc că am deschis doar ușa, m-am emoționat când am văzut atâta lume în fața unei așa prezentări serioase și am părăsit fuguța scena să nu deranjez cu pozele mele. Până am găsit clădirea unde Dana Popa ținea workshopul „Relațiile noastre”, ce să facem, stăm prost cu orientarea în spațiu, doamnele și domnul (singurul interesat de relații, uite că de-aia sunt atâtea cucoane nefericite pe lumea asta) erau împărțiți în grupulețe și conversau fiecare cu cine se nimerise în fața lor. Profitând de faptul că Dana e ardeleancă de-a mea și vorbim același grai, am îndrăznit să îmi plimb tenișii prin încăpere vreo câteva clipe, furând pe fugă niște instantanee (unul mai tremurat decât celălalt, dar sigur nu talentul lipsește, ci iphone-ul e de vină, trăbă să mă upgradez urgent).

Momentele artistice nu puteau lipsi nici din această ultimă zi a festivalului. După-amiaza a debutat cu Adriana Pop, împreună cu chitara, emoțiile și vocea ei care îmi amintește de Tatiana Stepa. Nu o să uit niciodată acea seară de iunie 2016 când echipa de proiect, pe atunci, a Școlii Românești s-a strâns în grădina Adrianei care, pe lângă faptul că ne-a pus pe masă tot ce avea prin casă, nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a cântat „Ciobănaș cu 300 de oi” și altele asemănătoare, de tot drumul spre casă am biciclit cu sufletul ușurat de o autentică cură românească.

Jan Willem Bos, de care v-am mai pomenit în prima zi de festival, când cu mămăliga, a venit în fața noastră și nu, nu ne-a vorbit despre mămăligă, ci tot despre o obsesie românească, Miorița. Rareori m-am mai gândit la Miorița în ultimii ani, după ce o întorsesem pe toate părțile prin școală, și aș fi jurat că oricine o abordează în fața unui grup de adulți, sătui probabil de eternul fatalism al ciobanului moldovean, e sortit eșecului. Ei iată că nu! Un olandez vorbind românește perfect, analizând temeinic, obiectiv și cu umor Miorița, finalizându-și discursul recitându-ne Miorița în olandeză (pardon Jan, neerlandeză), ne-a pus palmele la treabă și s-a lăsat cu aplauze serioase.

Am avut parte și de muzică clasică, Brahms, Ceaikovski și Rachmaninoff, evadând pe rând din pianul lui Radu Ratering. Acest copil de 13 ani m-a emoționat din prima secundă când ne-a vorbit despre ce urmează să interpreteze într-un grai românesc cu accent olandez ca de altfel majoritatea copiilor născuți în Olanda, mai ales cei din familii mixte cum cred că e cazul lui Radu. Nu sunt decât o ascultătoare cuminte de muzică, nu disting fiecare notă în parte, deci nu pot aprecia calitatea tehnică a interpretării, dar pe mine m-a cucerit Radu și, de fapt, nu doar pe mine, dacă e să ne gândim că tocmai câștigase un premiu mare în Olanda, Het Koninklijk Concertgebouw Concours 2017.

Cât de curioasă am fost să o văd pe Raluca (Tudorache) în ipostaza de actriță! Nu o știam decât ca profesoară în cadrul Școlii Românești și aveam emoții cu carul (înțeleg, direct de la sursă, că și ea a avut destule). A ales un recital de poezie încadrat într-o poveste personală cu care a cucerit publicul și pe mine desigur. Înainte să sărim alături de Kangoo Jumps Hilversum, uite că am avut parte și de romanțele noastre prin vocea sopranei Luiza Dedisin, ce mă bucur că și cineva din Republica Moldova a fost acolo alături de noi.

Unul câte unul, oaspeții au plecat spre casele lor. Nu înainte de a își lua rămas bun de la Cătălina Negru, creierul festivalului. Când am ajuns și eu, spre final, să-i înroșesc obrajii cu trei pupături, în pur stil olandez, i-am spus că îmi sugerează o icoană din biserică, așa țucată a fost de nenumărate guri. După ce am dat pe gât un pahar de vin roșu, înapoi spre Amsterdam în celebrul autobuz pe care l-am alintat cu toții „rata” noastră. Dragi fete și băieți implicați în organizare, plecăciuni, ne vedem cu siguranță la anu’!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s