Vreau să fie bărbat


Mi se întâmplă să aud deseori din gura unei femei sintagma „Vreau să fie bărbat”, dar rareori mă întâlnesc cu reciproca „Vreau să fie femeie”. Poate pentru că o femeie e deja mult prea femeie ca să îți dorești mai mult de la ea sau, pur și simplu, un bărbat se mulțumește cu ce are și nu mai cârcotește atâta.

Dar oare ce se ascunde sub dorința aceasta „Vreau să fie bărbat”? Mă gândesc că individul cu pricina trebuie să aibă un job bun din punct de vedere social și financiar, un job cu care să te poți mândri în fața familiei și a prietenilor. O carte de vizită pe care să o scoți din geantă relaxată de parcă ar fi a ta, ca și cum în conștiința ta crește o bucată de carne nouă atunci când te îndrăgostești. Bărbatul e mai bărbat dacă venitul lui îl depășește pe al tău că doar de când e lumea domnii au sarcina de a procura cele necesare pentru familia lor. Chiar și în epoca feminismului ne trezim că aruncăm pe mușchii bărbatului această responsabilitate.

 man3

Abilitățile lui de șofer e musai să le întreacă pe ale tale, altfel devine subiect de glumă la întâlnirile cu prietenii. Dacă se bâlbâie la parcarea laterală cu spatele și are nevoie de 20 de manevre, îl cataloghezi ca muiere și îl trimiți discret la cursuri. Fără a te gândi că poate era cu gândurile aiurea sau poate era inundat de un profund sentiment de iubire pentru iubita lui din dreapta și nu mai putea el de cum îi iese parcarea mașinii. Așteptarea ta este ca în vacanța de vară să străbată fără probleme, dintr-o suflare, distanța România – sudul Greciei, așa cum ai auzit tu că au procedat perfect iubiții prietenelor tale. Dacă el se alintă și vrea să doarmă o noapte în Salonic, te bosumfli ca o bășică și te simți inferioară cu așa iubit la purtător.

Dacă dă de greu la serviciu și îndrăznește să se plângă seara în așternut, devii posacă, gândindu-te că un bărbat adevărat ar trebui să tacă și să facă. Cum adică are probleme la birou cărora momentan nu le dă de cap? Dar ce, tu te-ai măritat cu o muiere plângăcioasă sau cu un mascul feroce ce poate face și desface orice fără efort? Mă gândesc amuzată la cealaltă variantă, când are necazuri la birou, dar preferă să nu-ți spună și atunci secătuită de atâtea întrebări „Ce e cu tine puiule?” rămase fără răspuns, îl etichetezi ca autist și îl dai naibii.

 man

Atunci când soarta, destinul, întâmplarea îți aduce în casă un bărbat adevărat, conform tentativei de descriere tocmai aprofundată, începi a-ți dori furibund să îți dezvăluie din când în când și latura lui feminină. Să îți maseze seara tălpile după o zi de alergături, să te asculte empatic când te lovește o problemă existențială, să te doftoricească ca o soră medicală când dă virusul peste tine. Să aibă abilitatea de a pricepe că în seara asta ai nevoie să îți ia sufletul în brațe și nu corpul sau că vrei un masaj de relaxare care să nu se finalizeze neaparat cu o trântă în așternuturi, ci cu somn de bebeluș după ce și-a băut lăpticul.

Așa că atenție la ce ne dorim că după ce avem s-ar putea să bocim după părțile lipsă. Nu știu cum se face dar majoritatea oamenilor tânjesc după fructele lipsă din prăjitură. Nu o să dau uitării niciodată frumoasa povestire cu tâlc din debutul filmului „Apocalypto” a lui Mel Gibson. Cumva înțeleptul tribului explică prăbușirea civilizației maiașe în fața invaziei spaniole, prin faptul că nu au mai fost mulțumiți cu viața lor simplă din pădurile întinse ale Americii de Sud și și-au dorit altceva, începând să se vâneze între ei. Atunci când au venit corăbiile spaniole i-au găsit în această stare de fapt și au fost ușor de cucerit. După cum sună și vorba românească din bătrâni „nemulțumitului o să i se ia darul”. Adaptat la textul nostru ar suna cam așa: nemulțumitelor cu bărbăția bărbatului lor o să li se ia ce au și o să li se dea exact ce și-au dorit.

3 comentarii

  1. Ai scris cu vervă, mânuind bine umorul, dar să ştii că niciodată nu vei avea un răspuns cu adevărat, pentru că femeile adesea nu ştiu ce vor de la bărbatul din viaţa lor, deşi spun că îşi doresc pe acela care, fără rest,să le întregească.
    Iar ce n-au înţeles e că fiecare se potriveşte sieşi, nu există bărbatul potrivit, ci doar bărbatul cu care încercăm potriviri. Câteodată reuşim, alteori eşuăm lamentabil, deturnând sensurile bărbatului conform aspiraţiilor noastre. Glumesc, aşaşiaşa.

  2. Nu există asta cu jumătatea, iar dacă nu o înţelegem o vom căuta mereu ca pe fericirea neîntâlnită. Fiecare e făcut pentru el însuşi, nu pentru altul.

    Dar îţi pot povesti despre o legendă a vechilor greci care spuneau că la început, bărbatul şi femeia alcătuiau o singură sferă, dar că zeii, temându-se că o asemenea perfecţiune a sferei le-ar putea lua locul, au despicat toate sferele în două şi le-au aruncat pe pământ. De atunci, fiecare jumătate îşi caută cealaltă jumătate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s