Viata nu este plictisitoare. Din exterior vin spre noi o multitudine de lucruri noi. Se mai deschide un magazin, se mai naste un copil, o pseudo-vedeta se mai da in stamba la televizor. Ba o Rosioara, ba un Chevron, ba vine craciunul, ba vine pastele. Nu ai vreme de plictis. Daca Bacovia se nastea in aceste vremuri, zau ca nu mai scria despre spleen si alti frati de-ai lui, ci, toata ziulica, isi plimba melancolia incolo si incoace prin meandrele concretului.
Exteriorul ca exteriorul, dar nici interiorul nu se lasa mai prejos. Trec anii si declari ca rutina te innebuneste, dar la o privire mai atenta descoperi cum ti s-au mai schimbat convingerile si placerile.
Acum 10 ani, de cate ori auzeam de cineva care citeste carti de dezvoltare personala sau spirituala, mi se facea o mila cumplita, ma intorceam cu spatele si imi faceam repede o cruce. Piei Satana americana din preajma mea, cu cartile tale ridicole despre regasire de sine, stima de sine, iubire de sine si alte aberatii. Nici o secunda nu mi-a trecut prin minte sa rasfoiesc o astfel de scriitura, aveam parerea deja formata numai si numai din pozele de pe coperta si reactiile mele la vederea lor. Nici un minut nu m-am gandit ca poate si in aceasta categorie exista carti mai bune si carti mai putin bune, pur si simplu, din instinct, le-am aplicat o stampila mare de gunoi literar si cu asta basta. In ultimul an, din motive de oboseala existentiala, aleator si timid, am inceput sa imi plimb degetele si ochii prin astfel de carti. Si am descoperit concepte noi si interesante, hrana pentru suflet , experiente de viata si cate si mai cate. In periplul meu am dat si peste prostioarele de care mi-era teama, m-am amuzat copios citind vreo cateva pagini si apoi le-am pus deoparte in sacosa pentru reciclare. Nu am ajuns inca la cartile de genul „cum sa faci primul milion de dolari” pentru ca imi starnesc rasul din start si pentru ca nu as sti ce sa fac cu milionul asta in cazul in care chiar mi-as atinge tinta. Cand ma uit in urma, zambesc intelept spre omul de acum 10 ani care era atat de vehement in a nu pune mana pe o astfel de otrava spirituala.
Tot asa cu consumatorii de ceai. Intalneam oameni care imi spuneau ca gasesc o mare placere in a bea ceai, cu tot felul de arome exotice si nume ciudate. Si il savurau asa toata ziulica, neindulcit, fara nici un motiv aparent. Pentru ca in mintea mea iti trebuia un motiv pentru a bea ceai. Adica trebuia sa fii racit cobza sau sa te apuce o pantecaraie sora cu moartea. Si atunci consumai obligatoriu plante locale, un tei, o sunatoare, o menta, totul indulcit cu miere din abundenta si ornat cu feliute de lamaie. Cum altfel puteai trece o asa licoare prin tubul digestiv? Acum sunt o mare bautoare de ceai. Am chiar unul preferat, verde cu iasomie. Iar daca imi pui miere si lamaie in el consider ca ma jignesti si il arunc cat colo. Cum am ajuns aici? Pur si simplu am incercat si am descoperit ca imi place. Amuzant, nu-i asa?
La fel in legatura cu culcatul devreme. Sa zicem pe la ora 10 seara. Vai ce dispret aveam pentru un astfel de obicei. Ma rog, daca oboseala ma ucidea pe canapea in fata unui film captivant tocmai cand ceasul se rasucea spre ora 22:00, era doar o coincidenta si un accident, in nici un caz decizia mea in cunostinta de cauza. Adica cum? Sa decid singura sa ma intind in patul din dormitor la incredibila ora 22:00 cu gandul ticalos de a adormi? Doar pentru ca sunt obosita? Era sub demnitatea mea. Ce imi mai place acum sa ma cuibaresc sub pilota la ore de-astea fantastice, sa zicem 10 seara, cu exact scopul de a trage un pui de somn! Nu practic acest sport in fiecare seara, dar daca Mos Ene vine, il iau cuminte de manuta si ma duc cu el pe taramul viselor.
Inca un exemplu si ma opresc, caci sunt convinsa ca ati inteles mesajul. Mancatul regulat, asa precum copiii. Pe vremuri alegeam cu grija cu cine ma intovarasesc, astia care mancau regulat mi se pareau atat de plictisitori ca nu vroiam sa am de-a face cu asa persoane neinteresante. Cum adica? Sa nu stai tu nemancat toata ziulica, hranindu-te doar spiritual, completat cu cafele si tigari in exces? Si apoi seara, mort de obosit, sa te arunci barbar spre o portie mare de cartofi prajiti, home made, cu doua oua ochiuri, tronand deasupra, precum cireasa de pe tort? De vreo 3 ani incoace, motivata din exterior, m-am pus pe mese regulate. Toate problemele cronice pe care le aveam din cauza mancatului pe apucate au disparut peste noapte. Acum, daca nu servesc pranzul cand vine ora cu pricina, nu mai sunt buna de nimic. Si nici nu m-am transformat intr-un robotel cuminte. Sau cel putin asa imi place sa cred. Dar…never say never, poate peste cativa ani imi voi dori sa fiu tocmai un personaj cuminte. Ne auzim cu o noua analiza peste un deceniu!
huliganii 