Se zice ca Vestul este individualist. Iar Estul vine din urma, lacom sa reia toate experientele Vestului, fie ele bune sau rele. Din familiile noastre mari, traditionale, se desprind incetisor o suma de indivizi rataciti pe drumul vietii.
Procesul il simt acut pe propria mea piele. Ce nu am trait pentru ca m-am nascut mai tarziu, incerc sa intuiesc. Cred ca in trecut te nasteai si cresteai pe un teren spiritual lipsit de precipitatii abundente. Religia incalzea inimile unei majoritati covarsitoare. Viata curgea mai liniar, bataliile cu sinele erau mai rare. Credeai in Dumnezeu, cunosteai legile lui si traiai incercand sa le respecti.
Apoi ne-am dorit sa fim liberi. Si, zic, bine am facut caci canoanele sufocau. Societatea si biserica incorsetau, puternicii manipulau. Am trecut prin revolutii culturale, sexuale, ne-am razvratit improtriva normelor sociale si impotriva lui Dumnezeu, omorandu-l. Am trait niste ani liberi sa experimentam tot ce inainte era interzis si am facut de toate cu varf si indesat. Cam in aceasta perioada m-am nascut. Libera sa cred si sa fac ce vreau. Si am facut intr-adevar tot ce m-a taiat capul. Apoi am crescut. Am devenit responsabila. In fata societatii. M-am inscris si eu in rand. A mers cativa ani. Desi ceva ma rodea pe dinauntru. Si apoi m-au lovit direct in pantece tot noianul de intrebari. Libera, libera, dar, de fapt, cine sunt eu? Incotro ma duc? De ce ma duc unde se pare ca ma duc? Pe vremuri il aveai pe Dumnezeu care te tinea de mana si te indruma toata viata. Asa, cum numai un parinte stie. Dar eu ma nascusem si crescusem fara acest Parinte. Care sa fim sinceri era tare de moda veche pentru generatia mea. Nu ni se potrivea.
Si ne-am apucat cu totii sa cautam. Religii alternative, exotice, psihanaliza, un crestinism reinventat si multe altele. Cartile de dezvoltare personala si spirituala se vand ca painea calda. Pentru ca in toti, fara exceptie, exista nevoia unui Parinte. Si uite asa in majoritatea caselor, la lumina lampii, gasesti indivizi ocupati cu ei insisi. Intotdeauna am fost diferiti. Unici. Dar traiam in comunitati si eram ghidati de acelasi Parinte. Acum parca fiecare individ are propriul Parinte si prin urmare nu prea mai avem lucruri in comun. Tendinta este de autoizolare. Pentru ca la nivel profund, spiritual, vorbim limbi diferite. Si, oricum, suntem inca in cautari. Asa ca suntem ocupati. Ocupati cu noi insine. Singuri. Cred ca generatiile acestea sunt condamnate la singuratate. Nu imi este clar cum vor arata copiii nostri. Vom reusi sa le lasam mostenire ceva care sa-i uneasca? Sau vor fi chiar mai dezbinati decat noi?
huliganii 