Filmele care vor ramane in memoria mea afectiva sunt cele care ma invata, ma inalta si ma fac un om mai frumos. Ce distanta pentru mine intre „Shutter island” si „La source de femmes”, desi mi s-au perindat prin fata ochilor la interval de doar cateva ore! Shutter island este un film bine facut, bine jucat, capabil sa te tina in tensiune pana la final, dar nu are mesaj, nu pleci cu nimic din fata ecranului, doar iti asezi emotiile la loc si treci la un alt moment al vietii. Dovada vie sunt tot eu, caci era a doua oara cand vizionam acest film, dar imi aduceam aminte doar jumatate din poveste.
Filmele lui Radu Mihaileanu lasa urme in sufletul tau. Nu o sa uit niciodata emotia, tristetea, bucuria, preaplinul din sala de cinema in minutele de final din „Le concert” cand se canta o parte din Concertul de vioara al lui Ceaikovsky. De atunci aceasta bucata muzicala a devenit una din preferatele mele. La fel nu voi uita frumusetea povestii si lumea aceea diferita din La source des femmes: satul marocan cu arhitectura specifica, peisajul arid, traditiile, cantecul, vocile, fetele, umorul fin. Filmul vorbeste despre decizia unor femei dintr-un sat marocan de a intra in „greva iubirii” fata de sotii lor pana cand acestia vor aduce apa in sat. De fapt, este o revolta impotriva inegalitatii dintre femei si barbati. Leila este foarte frumoasa, expresiva, senzuala, este intr-adevar exponenta feminitatii. Frumusetea vine de pretutindeni, dar difera. Peisajul arid si aproape monocolor este frumos, dar nici pe departe senzual. Linia arhitecturala este frumoasa, dar nu opulenta. Usile caselor aduc culoare, apa izvorului sugereaza viata. Frumusetea mai vine si din scrisul arab, din vocea femeii de la final, din parul inchis la culoare si abundent al femeilor tinere. Filmul este bine condus, actorii sunt de asemenea bine directionati.
Cred ca puterea filmelor lui Radu Mihaileanu vine mai degraba din scenariu decat din regie. Ce vreau sa spun este ca nu te impresioneaza precum un Almodovar, un Lars von Trier sau un Haneke prin cadre metaforice, prin joc de culori sau de umbre, ci povestea face filmul sa cutreiere prin ungherele sufletului si sa te indemne la visare. Si la actiune. Daca dupa Le concert m-am imprietenit pe viata cu Ceaikovsky, dupa La source des femmes imi doresc sa colind candva prin muntii Atlas si prin satele marocane.
huliganii 