Nu stiu altii cum sunt, dar eu am nevoie de companie buna ca sa ma iubesc cu un oras. Ajuta bineinteles si orasul in sine, dar daca iti plimbi picioarele alaturi de un localnic cu care mai si vibrezi, calatorul din tine zice bogdaproste si se tavaleste intr-o stare de bine.
Cladiri la fel de impunatoare ca in Copenhaga, stilul oaresicum asemanator, o piata mare (Stortorget) si o piata mica (Lilla torg), cum ne-a obisnuit Sibiul, parcuri frumoase, izul linistitor de provincie, oameni placuti, iar ca bonus plaja si marea. Si pentru ca am fost foarte cuminte a mai venit un cadou: un albastru infinit si o temperatura ideala. Va rog sa ma credeti ca atunci cand vorbim despre indepartatul nord o vreme ca cea cu care m-am delectat e un mare cadou.
Lumea e destul de diversa si aceasta pentru ca vorbim de zona cu cei mai multi imigranti din Suedia. Dar am scapat de invazia turistica si am putut sa ma bucur de autentic. Am mancat chiar si raw food intr-unul din parcuri, inconjurata de trandafiri si mult soare. Stiu ca sunt destul de circumspecta cand vine vorba de trenduri, nici pana in ziua de azi nu am reusit sa citesc ceva de Coelho caci am intrat la banuieli de prea mult succes, dar raw foodul asta mi-a placut la nebunie: somon, morcovi, pastai de nu stiu ce si alte legume neidentificate. Completat cu un tort de morcovi si un expresso dublu ca la mama lui.
Cateva ore la malul marii, alaturi de o sticla de prosecco si discutii de-alea de-mi plac mie, ca vin direct din inima si trec prin creier doar atat cat sa ne asiguram ca nu-l deranjam pe celalalt cu ceva. Un apus de soare melancolic cu mingea de foc care coboara incet in mare, pustoaice suedeze cu ochi superbi, cum doar la ei gasesti, balacindu-se zgomotos la ceas de seara. La vita e bella!
Stiam despre scandinavi ca sunt maestri in egalitate si protectie sociala. Noi romanii ne-am obisnuit cu capitalismul si nu putem trai fara sa ne serveasca cineva cand poposim intr-un restaurant sau bar. In Suedia e altfel: stai la coada frumos sa-ti comanzi cafeaua sau mancarea. Nu umbla nimeni dupa fundul tau sa te serveasca decat prin restaurantele alea cu stele Michelin, prin urmare nici bacsisul nu se practica. Trebuie sa recunosc ca m-am simtit lezata de atata egalitate ceea ce inseamna ca pe nevazute m-am umplut de stereotipuri sociale, rusine sa-mi fie!
Bine, bine, dar de aici si pana la eforturile burlesti pe care le-am facut pentru a smulge un zambet, e cale lunga. Stai frumos la coada si, ca bonus pentru asteptare, primesti un cub de gheata. Din partea celor care te servesc. Probabil ca sunt eu prea doritoare de emotii impartasite.
huliganii 