Nu cred că există demers mai inutil decât acela de a schimba oamenii sau destinul lor. Poate doar încercarea de a schimba clasa politică românească
Ai crescut, descurcă-te!
Tributară fiind educației primite în copilărie, consideram că, atunci când dau de greu, Armata Salvării, compusă din familie și prieteni, trebuie să se înființeze la
Există un sistem ideal de creștere a copiilor?
În cei trei ani de viață ai fetiței mele, mi-a fost dat să experimentez două sisteme diferite de creștere a copilului. Mă consider o privilegiată
Ce simt atunci când sunt fericită
În vremuri de mult apuse credeam cu ardoare că fericirea trebuie să fie o treabă tare metafizică. Cu capul împuiat de Eliade, mă visam pe
Dragostea maternă ca etalon al iubirii
Nu știu cum simte un tată, însă dragostea pe care o mamă o nutrește față de copilul ei, și viceversa, este de pus în ramă
Să fi încetat oamenii să mai iubească oamenii?
Toată viața m-am considerat o optimistă și o sociabilă. O iubitoare de oameni și a interacțiunilor cu aceștia. În ultimul timp, nu aș putea să