Jurnal de călător pe cărări thailandeze – A șaptea zi


22.02.2019 – Chiang Mai: la pas prin oraș și Tiger Kingdom by mistake

Ultima zi în Chiang Mai. Am fi putut să dăm o fugă până la cel mai înalt munte din Thailanda, dar, pentru că drumul ne-ar fi costat cinci ore de mers cu mașina dus-întors, am renunțat. Omu’ a găsit pe net un site cu cafenele trăznite de prin afara orașului, am ales una care se numea Zombie, ne-am urcat într-o furgonetă roșie și dă-i bice. La o intersecție, șoferul vine la noi cu un pliant cu obiective turistice și, prin semne, ne întreabă dacă nu vrem să oprim și la Tiger Kingdom. Îmi aduc aminte că citisem despre loc și, am zis, hai să vedem despre ce e vorba. Dacă e bal turistic, să fie până la capăt!

Pe la 1900 existau în lume niște sute de mii de tigrii. Acum mai sunt vreo 4000, iar dintre toate subspeciile mai respiră șase. Zic ei acolo că în ciuda legilor tot mai aspre împotriva vânatului, nu îi pot proteja în sălbăticie, astfel încât trebuie să creeze locuri ca acesta unde pot avea grijă de ei corespunzător. O fi adevărat sau nu, asta trebuie investigat. Cert e că, în schimbul a niște bănuți serioși, puteai să mângâi pe căpuț și pe blana cea pufoasă cei aproximativ 20 de tigrii. Noi am ales biletul de intrare cel mai ieftin care ne-a permis doar să ne plimbăm și să ne holbăm la ei de după gard. Prima dată i-am văzut pe cei mici, cinci pisici dulci, frați, născuți în urmă cu două luni. Chiar și fetele au concluzionat că toată afacerea e foarte tristă, văzând cum și-ar fi dorit să se hârjonească între ei, să își încerce colții, dar nu le era permis. Cât am stat acolo, m-am uitat cu luare aminte la dungile perfecte ale tigrilor, ce creație miraculoasă, desenate cu atâta migală, atingând perfecțiunea artistică.

La cafeneaua Zombie am servit cele mai proaste smooth-iuri de fructe și prăjituri, probabil că numele localului este dat de cei din bucătărie care or fi toți zombii, ba mai mult și fetele care serveau păreau virusate de mușcături de zombii. Terasa era așezată pe marginea unui râu așa cum văzusem în poze. M-a apucat dorința de contopire cu natura, tot peisajul îmi aducea aminte de Râul Mare din Cugir, prin urmare am dat o tură cu picioarele prin apa rece și, în nici cinci minute, niște dihănii mici, negre, zburătoare, aparent nevinovate, mi-au devorat sângele proaspăt și bun de româncă. Acum aștept cuminte să devin la rândul meu zombii.

Notă: poza nu prea reflectă realitatea, gângăniile ucigașe au preferat zonele mai grăsuțe dinspre coapse, însă acolo nu mă expun că apoi dăm în altele.

Întorși în oraș, am dat o tură prin parcul public care arăta ca o sală de sport în aer liber sau ca un stadion olimpic, împodobit cu orhidee și petunii. Aleile deveniseră piste de alergat, iar băncile saltele de yoga. Ne simțeam ca picați dintr-un alt film așa că am luat-o la pas spre centru și Night Bazar, unde le promisesem fetelor că vor primi niște suveniruri. Aveam emoții, de-alea negative, deoarece shoppingul are calitatea de-a mă îmbolnăvi instant, în general și în special în vacanțe, dar iată că am rezistat, sunt sănătoasă la cap, ba mai mult mi-am cumpărat cercei și gentuță cu elefanți. Acum sunt la fel ca 99% din turiștii din Thailanda, dar sunt foarte mândră de achizițiile mele.

Înainte să părăsesc acest oraș se cuvine un exercițiu de opinie. Nu-l luați neapărat în seamă, e mai subiectiv decât va fi votul meu în 2020. Influențat probabil de așteptări așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Aterizasem în Bangkok cu convingerea că voi da de haos, mizerie, comerț stradal cu nemiluita și trafic nebun. Așa a și fost, dar cumva totul asezonat cu farmec local și m-am simțit foarte bine. În Chiang Mai venisem ca la o Vama Veche de-acu’ 10 ani, urbană, dar specială. Nu am găsit așa ceva, în schimb m-am simțit în permanență vânată, o posibilă clientă și o sursă continuă de bahți pentru localnici. Cred eu că trebuie să vii în Chiang Mai pentru cel puțin două săptămâni și să îl folosești ca punct de plecare pentru a explora nordul. Să îți închiriezi o mașină în ciuda traficului nebun, a condusului pe partea stângă și a regulilor încălcate mai mereu și să pleci să vezi cu adevărat satele, natura și ce o mai fi prin zonă. Altfel, rămâi la suprafață, cu senzația că ai fost pe aici, dar ai plecat neînțelegând nimic despre loc, localnici și modul lor de viață.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s