Este fascinantă capacitatea minții umane de a înlătura din trecut amintirile să le zicem urâte printr-un proces aparent simplu de decantare. Toate particulele solide de griji, nemulțumiri, suferințe, stres sunt lăsate undeva la fundul conștiinței atfel încât de câte ori te plimbi cu mintea prin trecut îți apare în fața ochilor o stare de beatitudine. Nu te lași amăgit și îi spui mirajului, hai du-te mă de aici, unde ai lăsat evenimentul acela trist, dar pe celălalt? Da, dacă te chinui, ți le amintești, dar doar așa sec, ca o listă de cumpărături. Aproape nicio simțire perturbatoare nu te încearcă.
Introdus în comparație, mai ales când prezentul nu dă p-afară de strălucire, trecutul îți pare întotdeauna mai grozav. Mă rog, pentru acuratețe, părți din trecut, cele care îți stau la dispoziție în conștiința imediată. Ce grozav era serviciul când te încingeai la o hăhăială cu colegii! Tineri mai eram în team buildinguri sau la petrecerile de Crăciun! Faine erau camaraderiile de birou, cafelele băute împreune, bârfele și alte tâmpenii!
Viața noastră prezentă conține efectele unor decizii personale de a schimba părți din trecut care nu ne erau pe plac. Totuși reușim uneori să nu mai conștientizăm această condiționare, evadând idilici tocmai în acel trecut pe care tot noi l-am modificat. Desigur că există decizii mai puțin reușite ale căror consecințe nu le-am anticipat. Dar prezentul nu este format doar din astfel de eșecuri. El conține bune și mai puțin bune, la fel cum în trecut dețineam o panoplie asemănătoare.
Dar ce înseamnă oare amăgirea aceasta? De ce ne place bălăceala într-un trecut falsificat sau într-un viitor imaginat? Cred că nu există treabă mai grea pe pământ decât cea de ați trăi viața ta prezentă, singura reală de altfel, cea care curge imperturbabilă de dimineața până seara. Când spun a trăi mă refer la a trăi și a fi mulțumit ca să nu zic fericit că pare prea grandios. Trăiesc o viață aleasă conștient și tocmai pentru că e alegerea mea mă bucur de ea altfel totul e lipsit de sens. Pare simplu, dar nu e. De aceea s-a inventat gândirea pozitivă ca să scape lumea de atâția plângăcioși, cei care se plâng întruna de viața lor, de zici că îi forțează cineva să trăiască în felul acesta în care nu le place.
Căzând în capcana obositoarelor comparații cu trecutul, prezentul nu are nicio șansă de reușită. Iar sportul acesta seamănă cu a ne tăia singuri craca de sub picioare. Unde mai punem faptul că aceste comparații nici măcar nu sunt corecte. Ce ar putea concura din viața de adult cu mirajul copilăriei când altcineva se ostenea să îți pună mâncare pe masă și haine în șifonier! Când aveai acces la o sursă neostoită de dragoste necondiționată, fie că făceai bune, fie că făceai rele. Rostul acelor vremuri a fost să pună fundația omului care ai devenit. De-acum, din preaplinul tău, cel de care trebuie să te îngrijești zilnic să nu sece, e musai să împrăștii și tu prin lume niște dragoste. Gata cu suptul la sânul matern. Ți-ai luat porția. A sosit vremea să dai mai departe.
Se tot vorbește despre a fi recunoscător. Oricât mi-ar displăcea repetițiile, trebuie să admit că în evadarea aceasta în mirajul trecutului zace o doză uriașă de lipsă de recunoștință. Negarea prezentului, veșnicele nemulțumiri sunt exemple de orbească nerecunoștință pentru propria ta viață. Să simți un miros pestilențial dinspre orele zilelor tale, în timp ce un parfum amețitor te atrage dinspre trecut sau dinspre un viitor care vine să îți satisfacă nesătula dorință de mai mult, mai altfel, mai bine. Iar atunci când atingi acel mai mult, mai altfel, mai bine, în loc să explodezi de recunoștință, după o vreme, nu poți decât să vrei mai mult, mai altfel, mai bine.
huliganii 