Admit că îmi place mult Robert Redford. Toate rolurile acelea de bărbat misterios, capabil de pasiuni răscolitoare, mi-au hrănit fanteziile de iubiri ca în filme. Adică acele povești de iubire în care The End-ul apare la țanc, înainte ca protagoniștii să purceadă pe drumul anost și complicat al vieții de zi cu zi. Și deși nutresc astfel de sentimente pentru el, de câte ori îmi aduceam aminte de dragul de Robert în Out of Africa mă cuprindea un fioros feminism și o compătimeam teribil pe Meryl Streep. Săraca femeie nu își dorea decât un bărbat care să-i fie alături la bine și la rău. Iar el nu făcea decât să vină din când în când la ea pentru o porție de iubire, ca apoi să își urce singurătatea în avion și să facă ture de libertate pe cerul african. Zău că mă enerva.
De curând am revăzut din întâmplare tocmai scenele din film în care Meryl Streep îi cere, iar el nu-i dă. Și pentru prima oară am rămas pe gânduri, așa într-o postură cerebrală, întrebându-mă dacă nu cumva îndrăgostita Meryl e cam posesivă. Îi înțeleg foarte bine cerințele. Sunt gata să pun pariu că 99% din femeile din lumea aceasta o înțeleg la rândul lor. Dar parcă le zice bine și domnul Redford. Până la urmă el o iubea frumos și sincer, se comporta exemplar cu ea, doar că nu își dorea să își petreacă toate zilele și nopțile alături de ea. El cu safari, ea cu plantația de cafea. Iar la amenințările ei de femeie „Atunci mai bine nu mai vii pe aici”, el și-a păstrat calmul, i-a aruncat o privire tristă și dezamăgită, dar, cum s-ar zice, nu a pus botul. Și-a făcut bagajele și și-a luat tălpășița.
În zilele noastre ni se oferă mai multe modele de cuplu. Las la o parte cuplurile homosexuale că nu prea mă pricep să explic cum stă treaba cu ele. Din cele heterosexuale, m-aș opri la vreo trei tipuri.
Există în primul rând acele relații de dependență. Tot ce fac cei doi fac împreună, de la banalele cumpărături până la weekenduri la munte și concedii la mare. Își poartă de grijă când sunt supărați pe viață sau când sunt bolnavi. Știu fiecare detaliu din viața de birou al celuilalt, adică din singurele momente când nu sunt împreună. Ea e la curent cu tot ce se întâmplă semnificativ în viața prietenilor lui și invers. Îi vezi rareori certându-se în public. Degajă în majoritatea timpului o atmosferă de calm și armonie. Pasiunea s-a stins demult sau nu a existat niciodată, dar se descurcă foarte bine fără. Un astfel de cuplu se cutremură doar dacă pe unul din cei doi îl apucă vreo criză existențială.
La cealaltă, să-i zicem, extremă, se află cuplurile libertine. Concediile mari și le petrec de obicei împreună, dar îi găsești în multe weekenduri separat, ea cu fetile, iar el cu băieții. Când se întâlnesc nu prea vorbesc despre serviciu sau alte chestiuni administrative. Fiecare își păstrează pentru sine anumite aspecte din viața diurnă. Au și prieteni în comun, dar majoritatea amicilor sunt dintr-o viață anterioară, atunci când nu se cunoșteau sau, în cazul în care se procopesc cu unii noi, nu sar de entuziasm să îi împartă. Are fiecare hobby-ul lui, pe care și-l respectă cu sfințenie. Viața sexuală nu mai e ca la început, dar încă bifează partide memorabile. Poate, de comun acord, au și aventuri în afara cuplului, dar mă opresc aici cu analiza deoarece zona aceasta încă nu am văzut-o, ci doar am auzit că s-ar întâmpla, așa că pentru mine e încă de domeniul fantasticului.
Undeva la mijloc găsim cele mai cunoscute cupluri din anul 2014, cele aflate în permanență în negocierea granițelor între libertate și dependență. În majoritatea cazurilor ea se plânge de prea multa lui libertate sau dorință de libertate, în timp ce el înnebunește de prea multa ei dorință de a fi împreună. Cam așa ca Meryl și Robert. Relația lor e când sus pe culmile dragostei, când jos de tot în praful disperării. O iau de la început cam în fiecare săptămână sau în fiecare lună. Perioadele de calm sunt de obicei aparente, ori ea se străduiește să înghită partidele lui de libertate ori el stă cuminte prin preajma ei cu o față de cățel în lesă. Se despart de câteva ori pe an, uneori și cu martori. Nu e greu să îi găsești într-o perioadă în care nu își vorbesc. E bine să aibă o cameră în plus în casă deoarece le place să se supere și să doarmă separați. Pe măsură ce trec anii se înțelepțesc sau cel puțin obosesc de atâta ceartă și se poate să ajungă cumva la finalul vieții împreună.
Toată viața mea am ținut cu Meryl. Am plâns alături de ea și chiar am crezut că Robert a murit așa ca un prostănac, pedepsit de Dumnezeu de prea multă dorință de libertate. Acum e prima oară când o privesc pe Meryl ca pe o femeiușcă. Un pic absurdă în cerințele ei, orgolioasă și uneori nemulțumită pentru nimic. Este prima dată când adulmec șantajul emoțional al lui Meryl și mi-e un pic milă de ochii frumoși ai lui Robert. În final, ea ar fi putut să fie mai înțelegătoare, iar el ar fi putut să fie mai înțelept, întorcându-se la ea după o vreme. Poate asta și vroia să facă, dar a picat cu avionul ca un fraier sau, la fel ca majoritatea oamenilor, nici scenaristul nu găsise rețeta pentru o iubire longevivă și l-a omorât din lipsă de idei. Nu, nu a fost așa, filmul cu pricina este chiar o porție de viață. Se bazează pe o poveste adevărată.
huliganii 