Cu ochii larg deschiși, mă uit uneori în jur și mă cuprinde revolta sau tristețea. Dacă privirea mi s-ar ciocni doar de magnolii în floare sau de minunate câmpuri cu narcise, aș trăi într-o beatitudine continuă. Însă viața de citadin conține realități care nu mă bucură. Nu pot să spun că am trăit vreodată într-o comunitate, dar cred că, într-un fel, am tânjit întotdeauna după o astfel de viață. Din păcate, cele religioase nu m-au atras niciodată, iar altele nu mi-a fost dat încă să întâlnesc.
Sunt convinsă că am tendința de a idiliza în exces viața în comunitate, mai ales că nu am experimentat vreuna, ci doar am citit despre ele: vechile comunități religioase amish sau quakers, modernele Twin Oaks în America sau Yarrow Ecovillage în Canada. Cu regulile severe, cu restricțiile de tot felul mi-ar fi tare greu să mă împac. Dar mă entuziasmează latura lor pozitivă, partea cu a trăi împreună, călăuziți de aceleași valori și aceleași credințe. Trebuie să recunosc că aș vrea să dau timpul înapoi și să pot face parte dintr-un sătuc de hipioți, undeva pe malul mării în Grecia. Oameni diferiți, unicate, așa cum ne-a lăsat natura, dar alegând să trăiască împreună, izolați de marea masă. Strânși laolaltă de credințe comune, dar și de convingerea că ceva nu e în regulă cu mersul societății. Cu această perpetuă dorință de a avea. Cu acest ceasornic care nu se oprește niciodată, care nu îți oferă răgaz, care te aruncă zilnic în competiții de tot felul. Cu această normalitate care ți se oferă ca model în viață. Cu această mulțime înnebunită să perpetueze o stare de fapt bolnăvicioasă și care, dacă te prinde că vrei să faci altfel sau pur și simplu că nu vrei să faci ca ea, te împinge într-un colț și te acoperă de judecată.
Astăzi puțini sunt cei care trăiesc împreună într-un mod autentic. Astăzi am înlocuit comunitatea cu networkingul. Ne petrecem așa de mult timp la serviciu (pardon, la job) încât nu mai avem vreme să găsim oameni cu care împărtășim aceleași credințe, așa că ne alegem tovarășii de viață după aceleași criterii cu care ne alegem jobul. Ziua mergem la birou, iar seara ieșim la o bere cu colegii sau cu partenerii de afaceri. Cu aceleași persoane ajungem să ne petrecem chiar și weekendurile sau concediile. E facil și sigur. Îi găsești ușor și îi poți lăsa în urmă la fel de ușor. Nu se supără dacă nu îi mai contactezi, nu te încarcă cu poveștile lor de viață. Le cunoști doar succesele, dar nu și eșecurile. Le vezi doar râsetele, dar nu și lacrimile. Faci parte doar din zona strălucitoare a vieții lor, te invită la nunțile și botezurile lor. Ce se întâmplă în sufletul lor este privat (a se citi praivăt), atât de privat că nici ei nu sunt la curent. Căci nu au timp pentru așa ceva și de fapt nici nu își doresc. Sunt ocupați să găsească jobul ideal, bine plătit și care le conferă o carte de vizită cu care să nu le fie rușine. O carte de vizită pe care o pot prezenta mândri familiei și societății. Apoi sunt ocupați să intre în rândul lumii, achiziționând o mașină, o casă și o familie. Concedii în străinătate, cu stele multe și cu all inclusive. Case de vacanță și hobiuri exclusiviste. O viață de revistă, plină de glamour. O viață de succes.
Valorile networkingului constau tocmai în lipsa lor. Interacțiunile în cadrul acestor false comunități sunt superficiale și, în ultimă instanță, mincinoase. Acolo ești în permanență un sales man. Îți vinzi și vinzi celorlalți o imagine de sine golită de partea, să-i zicem, întunecată. Acolo ești doar un glumeț, un ironic, un jovial, un inteligent, un om acoperit de succese. Ești un om informat, nu cultivat, ești un om al timpului tău, la curent în permanență cu ce se întâmplă în lumea largă. Ai internet cu viteză mare și telefoane deștepte, ai aplicații de știri și starea vremii. Folosești fiecare clipă de singurătate ca să te informezi, să aduni posibile subiecte de discuții deoarece în networking nu există tăcere. Nu poți amuți, nu te poți pierde plăcut în tine, în lumea ta mirifică și plină de frumusețe. Nu poți pentru că nu ai așa ceva. Nu poți să îți închizi gura și să îl simți pe celălalt, să te bucuri profund de prezența lui. Nu poți pentru că habar nu ai cine e persoana din fața ta. În relațiile de networking se opresc conversațiile doar pentru a rezolva niște taskuri vitale cu ajutorul telefoanelor noastre deștepte. Și nu se supără nimeni deoarece un om de succes este conectat în permanență la sursa lui de succes.
Cred că în zilele noastre oamenii se află într-o permanentă căutare spirituală. Mulți și-au găsit deja calea, îmbrățișând credințe amestecate între Vest și Est. Conceptul de New Age înregistrează tot mai mulți adepți. La nivel individual lucrurile se mișcă, însă la nivel de comunitate rupturile sunt evidente. Atâta timp cât ni se servește ca model (mă refer la România) acest ortodoxism total neadaptat omului modern, starea aceasta de fapt nici nu mă miră. Îmi aduc aminte cu neplăcere de cele două interacțiuni majore pe care le-am avut cu biserica ortodoxă. Una dintre ele a fost o încercare de spovedanie, în care m-am simțit aproape ca pe vremea Inchiziției, preotul, deși înzestrat, nu a reușit să se conecteze la sufletul meu, preferând să rămână la adăpostul canoanelor. Finalul întâlnirii a fost de-a dreptul apocaliptic, punându-mi în fața ochilor o icoană cu focurile iadului, ca reacție la confesiunile mele. În aceste condiții mi se pare firesc că societatea este formată dintr-o sumă de indivizi orbecăind prin meandrele concretului. La fel de firească este atunci și amploarea pe care a luat-o fenomenul de networking. Ca să închei în termeni cunoscuți de business, fără competiție serioasă nu putem asista decât la monopol. Din păcate.
huliganii 