24.02.2019 – O dimineață sălbatică în Koh Adang
E ora prânzului în Koh Lipe și tocmai mi-am băut cafeaua. M-am trezit la 7 dimineața, hotărâtă să încerc să ajung pe insula vecină Koh Adang. Toată ziua de ieri am trăit cu convingerea că acea culme înaltă ce domină partea stângă a orizontului face parte din insula noastră și mi s-a înfiripat în minte ideea de a o explora. Seara, când am întrebat la hotel dacă e safe să o urc singură, m-au privit amuzați și m-au lămurit că muntele cu pricina se află pe cealaltă insulă. Iar dacă mareea e încă mică dimineața devreme, pot să ajung acolo mergând și înotând un pic. Mi s-a părut de la aventuros în sus, adică ceva pe gustul meu.
Mi-am luat cu mine telefonul, niște bănuți, iar pentru că nu mi-am găsit șosetele am plecat în sandale. O dată ajunsă pe plajă, am realizat că nivelul apei e ridicat, deci nu voi putea traversa singură. Nu-i nimic, mi-am zis, voi face un tur al insulei noastre. În timp ce mă plimbam agale pe plajă, am zărit sub un copac două fete și un semn cu Taxi Boat. Le-am întrebat dacă merg pe Adang și, pentru că răspunsul a fost pozitiv, m-am hotărât să mă urc cu ele în barcă. Fetele, una din Canada și cealaltă din Brazilia, erau bine echipate pentru călătorie cu rucsăcei în spate și încălțate în adidași. M-am uitat discret la gentuța mea cu elefanți și m-a pufnit râsul.
Koh Adang e o insulă aproape pustie, la locul de debarcare existând doar sediul Parcului Național Maritim Tarutao, câteva bungalow-uri și vreo zece corturi. Am pornit pe poteca spre Chado Cliff, prin pădurea plină de șopârle, unele micuțe, altele mari și parcă un pic domesticite. Am aflat că fetele se cunoscuseră cu o seară înainte, amândouă călătorind singure prin Asia. Le-am spus că pe la noi prin România, în vremea tinereții mele, nu era moda asta, iar eu voi călători de nebună prin lume la bătrânețe deoarece în imaginația mea voi fi această bătrânică cool și foarte energică, tunsă scurt, cu părul cărunt și slabă. He, he, om trăi și om vedea!
De sus, am prins niște vederi superbe cu Koh Lipe și marea azurie, însă poteca nu mergea până pe cea mai înaltă culme și m-am ofticat nițel. M-aș fi strecurat printre bambuși, dar fetele nu dădeau semne că ar fi interesate de o asemenea escapadă. La întoarcere am văzut o imensitate de șopârlă traversând poteca, atât de uriașă încât am rămas cu gura căscată și m-am crezut brusc în Jurassic Park. Ne-am petrecut timpul rămas pâna la sosirea bărcii explorând plaja sălbatică și făcând nenumărate băi. Eram doar noi, copacii, muntele, o plajă lungă și pustie și o apă azurie în care parcă un pictor iscusit adăugase cu o pensulă gigantică pete de albastru întunecat. M-a inundat o asemenea fericire încât stomacul mi s-a contractat ciudat, iar timpul a încremenit în această stare de bine soră cu eternitatea.
Ieri ne-am petrecut mai toată ziua la o plajă micuță aflată în dreapta hotelului. Plaja de la hotel e de la banală în sus și nu mă va prinde prin preajma ei. Fluxul s-a jucat cu noi toată ziua, împingându-ne prosoapele tot mai sus, pe măsura ce înainta. O singură dată m-am aventurat până la geamandură și a trebuit să dau vârtos din mâini și din picioare pentru a mă întoarce, curentul era unul puternic cu care nu m-am mai întâlnit prin vacanțele mele.
În mijlocul amiezii am fost nevoită să explorez un pic drumurile în căutarea unui bancomat, rămăsesem fără cash. Ceea ce am descoperit m-a întristat, în spatele hotelurilor ce străjuiesc plaja sunt o mulțime de cocioabe în care locuiesc cei care muncesc în construcții și probabil cei angrenați în oferirea de servicii. Bancomatul era departe, pe strada principală, numită simplu “Walking Street”. Străduțele prăfuite se bifurcă atât de des încât mă mir că nu m-am rătăcit. Mi-am procurat o hartă și voi pleca cu siguranță în curând într-o plimbare serioasă. Până atunci, mă arunc un pic printre corali și, cum spunea un hit de pe vremea verilor de mult apuse, mă voi prăji pe nisipul fierbinte.
huliganii 