In iad

Nu am habar daca exista ceva dupa moarte, nu am dezvoltat nici o convingere reala in acest sens, dar cu siguranta exista rai si iad aici pe pamant. Cand suntem in iad ne perpelim incet, dar sigur la focul propriilor regrete, temeri si tenebre interioare. Cateodata ratiunea vine sa ajute, dar in final nu face decat sa adanceasca intunericul.

Ma intreb de azi-dimineata daca si tatal meu a fost in iad in totii anii aceia in care l-am vazut zbatandu-se. Ratarea sociala, boala, pierderea respectului de sine, sa mi le fi transmis si mie printr-o ciudata genetica spirituala? Speranta salvarii sa vina din vitalitatea pamantului mostenita de la mama mea? Cu siguranta, in anii din urma, cand iadul mi-a fost culcus aspru si lacrimile gazul ce a sustinut flacara infernului, m-am ridicat la suprafata datorita acestei pofte de viata si fericire care imi curge prin vine. E prea mult intuneric acum in mine si in jurul meu de simt ca nu mai am nici aceasta vitalitate? Raspunsul este da, nu mai vad clar, caci viata face parte inevitabil din mine, la fel ca si moartea care m-a prins strasnic in brate saptamanile acestea si ma sufoca si ma intuneca si ma atrage.

Genetica, predestinarea. Boabe albe si negre de fasole. Libertatea constiintei si a spiritului ar trebui sa actioneze ca o gospodina care sorteaza atent boabele negre si le indeparteaza meticulos. Sau cel putin le pune duios deoparte. Cu grija. Caci sunt sange si carne. Cu aspect canceros. Pe nebanuite se amesteca din nou cu cele albe, bune, curate.

Ati observat vreodata ca in iad nu exista priviri in sus? Nici macar la nivelul umarului? Ochii sunt un fel de prizonier al sufletului, adica al intunericului in care se zbate prapaditul. Toate cartile care propovaduiesc despre salvare de sine zic sa te intorci spre tine caci acolo sunt raspunsurile. Si acolo dai de intuneric si pustiu si prapad. Nu zic ca acesti domni si doamne se inseala amarnic, ci as schimba ceva la directia  privirii. As arunca-o mai degraba in sus, catre lumina si caldura. Catre raiul vietii noastre.

Dar lumina nu vine la comanda. Ca un colet postal. Livrat cu succes in 24 de ore. Luminii ii trebuie timp sa razbata. Atata cat pofteste. Ea nu are termene. Si te inunda doar atunci cand are pe unde sa intre. Iar dupa ce intra probabil ca dureaza pana alunga intunericul. Nimic nu se intampla imediat, acum, cand vrem noi, cand avem trebuinta. Orice nastere se produce in cateva luni. Sau poate mai mult. Caci e mai mult decat biologic acolo. Mult mai mult.