Jurnal de călător pe cărări thailandeze – Introducere


15.02.2019 – Plecarea

41 de ani și în sfârșit pășesc în afara Europei. De fapt, sunt deja pe un alt continent, dar în aer încă. După cum arată harta de pe ecranul din avion plutesc undeva deasupra Uzbekistanului.

M-am cam stresat când am văzut că zburăm pe deasupra Rusiei, dar nu cred că mai trage careva cu racheta. Dar nu prea am timp să îmi fac griji. Chiar deloc. Am nimerit în raiul filmelor, e mai bine chiar decât la mine în sufragerie. Am ras deja două, zic să mai păstrez și pentru la întoarcere. Fii-mea e mai rău decât mine, nu respiră, nu vorbește, nu clipește, șade de 5 ore cu ochii beliți în ecran. E screen time unlimited. Mă rog, nu chiar, acu’ 5 min mi-am activat butonul de mamă și am anunțat-o somptuos că în juma de oră se culcă. Să o vedem și pe asta.

Dar relax woman, doar te îndrepți spre patria masajului, îmi imaginez că toți sunt extrem de destinși pe acolo. Vorba aia: îmi fac un masaj cum ajung. Aș bea și o bere sincer. Și aș mânca și niște tăieței. Ba nu, mint, sunt cam balonată.

Pentru călătoria asta magică mi-am făcut și pașaport. Ultimul îmi expirase înainte să intrăm în UE și nici că m-am mai obosit. Frumos cu buletinul, de ce să câștige o instituție după mine niște bănuți o dată la cinci ani? Apoi am aflat că îmi trebuie viză pentru Thailanda. Olandezilor nu. Dar rămân fidelă principiilor mele și asta costă: timp și bani. Și nervi. Mortal consulatul Thailandei din Haga, un soi de fabrică de vize, pardon, de făcut bani. Intri direct într-un demisol și un asiatic simpatic și zen, ascuns după un geam cu gaură, rezolvă dosare după dosare și încasează euroi după euroi. Dar ce mai contează, sunt în avion și întreaga lume e la picioarele mele, literalmente.

Ne apropiem de Tajikistan. Și apoi peste munții cei mari și gata, ajungem în Bangkok. Dar trebuie să scurtez poveștile, cică ne culcăm. S-a enervat omu’ meu că țin copil de 7 ani treaz la ora asta. Cred că îl trimit la un masaj cum ajungem. Relax man sau, cum ar zice fata, chillax 😊. Bangkokul ne așteaptă!

16.02.2019 – Sosirea

Sunt cazată, încălțată cu șlapi, nedușată, cu un double expresso machiato alături, țigărica și laptopul pe picioare. Am dormit vreo una-două ore în avion în niște poziții de yoga marcă înregistrată. Fata? No way baby. Nicio o secundă. Înainte să pic lată în prima poziție de yoga, chircită pe partea dreaptă cu un genunchi la gură, am încercat să o conving, ba am trecut și la amenințările obișnuite de părinte care nu are chef de parenting de-ăsta modern, prietenos: ”fără filme la zborul de întoarcere”. Nu am produs decât niște lacrimi și propriul meu somn, micuța a rămas pe baricade până la final. E leită mă-sa, puternică (a se traduce căpoasă, dar puternică dă mai bine la public). În taxiul care ne ducea la hotel a mai căscat de câteva ori, mi-a reamintit înțepată (ca să nu zic obraznică) că ea nu e deloc obosită, dar în final tot mama are dreptate și am și dovada:

Acu’ sforăie în pat la răcorică, sunt curioasă ce instrumente voi folosi pentru a o trezi când o veni vremea să explorăm Bangkokul din care nu am văzut până acum decât un soi de periferia Bucureștiului amestecat cu zgârie nori a la New York, Shanghai și alte metropole văzute prin filme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s