În aeroportul Traian Vuia
melodramă la check in.
O fată înlăcrimată
(de o gravă despărțire)
a confundat banda de bagaje cu
camionul firmei de mutări.
El, angajatul Ryanair,
cu vocea studiată de Call Center,
o îndrumă pe rătăcită
prin labirintul ofertelor low cost,
baggage policy.
Mă umplu instant de milă
ca balonul de aer,
ciulesc urechile, casc ochii,
pregătită să intervin ca DNAul
în caz de tentativă de înșelăciune.
La Security,
îmi strecor corpul printre razele X.
Piuuuuuu!
Ea, polițista super-woman,
mă ia minuțios la cercetat.
O tuse tabacică o împiedică
să își exercite pe deplin funcția.
O privesc cu atenție,
în timp ce ea nu mă privește.
Uniforma-i curge neglijent
pe corpul nefiresc de slab
de prea multe vicii.
Pare vizibil afectată
de o noapte prelungită peste măsură,
pe buze mi se naște o reclamație,
nu am timp să îi atașez cuvinte că ea
se rostogolește în căutare de aer
spre o ușă
interzisă nouă,
rămân nefinalizată
în poziție de semn de întrebare.
La Boarding Gate,
de-a dreptul în fața mea,
ședea mândră fata cu gene false
mărime xxl.
Aș ruga-o să clipească
pentru a-mi ventila fața încinsă
de căldura excesivă și ceva angoase.
În timp ce ea revine aferată de la budă
strângând cu blândețe între degete
gentuța Louis Vuitton,
buzele i s-au reașezat în conturul de vampă,
Invidioaso, îmi zic,
tu nu o să știi niciodată cum e
să arăți de photoshop.
Din spate îmi sfredelește timpanul
o ciocănitoare.
Nimic deosebit, doar ea, nevasta,
radio-emițător
de cuvinte
în ritm de hip hop
spre amărâtul ce a îndrăznit să fie
un măgar arogant
cu doamna nu prea amabilă de la Security.
Păi ce, i-am zis doar ca e un aeroport de căcat și că bricheta mea e o bombă cu ceas.
Bravo mă, îmi zic, i-ai arătat tu
cum arată niște cojones locale.
Ne strecurăm
unul câte unul
către cursa internă,
după noi
cade cortina
sub formă de uși automate.
Ladies and gentleman,
prepare for landing
Good luck cu viața voastră
See you…data viitoare.
huliganii 